Înaintea acestei etape, când toţi vorbeau de victorii pe linie şi de o sărbătoare fără precedent la meciul cu FC Braşov, mă gândeam că este foarte posibil să ne-o facem iar cu mâna noastră. Dar recunosc că niciodată, chiar niciodată nu mi-a trecut prin minte că ne vom împiedica tocmai după victoria de la Dinamo, acasă, cu o echipă fără prea mari griji.

Vitejia oltenească de până la cinci fără un sfert mi-a dat aripi şi poate că la fel s-a întâmplat şi cu jucătorii. Rămân la părerea că dacă meciul nostru ar fi început la ora 17, am fi avut un 4-0 reconfortant la pauză. Dar aşa e românul, respectiv cehul, brazilianul, slovacul sau mai ştiu eu ce naţionalităţi am avut pe teren: se gândeşte la capra vecinului de parcă aia ar avea picioarele fetei de la Pro Motor, iar a noastră ar fi Monica Anghel.

Nu aveţi pretenţia să vă povestesc ceva din meci, că nu vreau. A fost prea dureros şi nu îmi permit să îmi aduc aminte. Ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat şi, dacă nu ştiţi, vă avertizez să nu vă uitaţi la vreo înregistrare.

Eu doar vreau să îmi exprim aici o opinie. Şi opinia mea este că Sabău ar fi avut statuie în centru dacă ar fi venit antrenor la Timişoara prin 2002 sau 2003. De ce? Pentru că ar fi bătut Dinamo şi lumea s-ar fi bucurat mai tare ca săptămâna trecută. Pentru că ar fi avut vreo două-trei victorii cu câte cinci sau şase goluri diferenţă pe sezon. Pentru că, dacă ar fi ajuns printr-o minune într-o cupă europeană, ar fi nimerit cu una dintre cele mai titrate echipe de pe continent şi ar fi eliminat-o! În acelaşi sezon, două sferturi dintre echipele primei ligi ar fi luat puncte de la Timişoara şi poate chiar am fi retrogradat. Dar mentalitatea de aici pe atunci era următoarea: poţi să şi retrogradezi, dacă baţi pe Dinamo şi mai şi faci un rezultat istoric în Europa, noi te iubim.

Din păcate pentru el, Neluţu a venit la Poli în 2009. Când toată lumea vroia titlul, pe care patronatul îl promite de cel puţin trei ani. Iar Neluţu pierde 19 puncte acasă, multe în faţa unor desculţi. Acasă, adică pe stadionul din care un mare junior a făcut recent o fortăreaţă. Ei, în condiţiile astea nu poţi evita înjurăturile.

Dacă oamenii care l-au înjurat pe Sabău aveau puţin mai mult discernământ şi realizau ce însemna stadionul “Dan Păltinişanu” până nu demult la capitolul bun-simţ, ar fi apelat la un protest mult mai bine gândit, o ironie directă la stilul de joc al “Moţului”, dacă tot se dau specialişti, însoţită de nişte aplauze care să îl pună pe gânduri pe tehnicianul nostru. Cuvintele urâte sunt percepute puţin altfel de antrenorul nostru, pentru că vorbim de un om pentru care un anumit cuvânt din patru litere sau o dorinţă de necrofilie la adresa decedaţilor  părţii părinteşti de sex feminin a unui individ (de Dumnezei nici nu mai pomenesc) sunt chestii extreme de grave. De aceea, efectul acestor cuvinte este unul singur: Sabău îi desconsideră pe acei spectatori şi crede din ce în ce mai mult că el are dreptate, că el nu greşeşte, iar acei eretici sunt toţi săriţi de pe fix.

Nu sunt specialist, nu pot să explic exact de ce echipa asta ne-a dezamăgit exact atunci când era foarte foarte foarte aproape de a ne urca pe culmile fericirii. Nu le dau dreptate blasfemitorilor de la tribuna a II-a, dar nici nu pot fi de partea lui Sabău. Poate că el va pleca pentru că nişte clienţi fideli de la Aurul Vulturului, Bistro Gara de Nord, Sinapsa din Şagului sau alte birturi de cartier l-au făcut să-şi schimbe părerea despre oraş. Dacă e aşa, poate că tot răul e spre bine.

Hai să vă zic ceva şi despre meci, totuşi, că de aia îi zice cronică la textul ăsta. Luni seară, au venit ăia de la Gaz Metan şi ne-au bătut cu 2-0. Acuma, după meci, unul dintre regretele mele este că Alex Curtean nu a jucat pentru medieşeni în meciul acesta. Cine ştie, poate am fi văzut şi noi un prim gol al său pe „Dan Păltinişanu”!

Înjurătura şi la gară

Această cronică este un pamflet şi nu trebuie tratată nicicum, pentru că musteşte de sănătate.

Bogdan Belea