Poli Timisoara: Taborda - Bonfim, Luchin, Nibombe, Sepsi - Contra, Bourceanu, Alexa, Curtean - Cociş, Magera.

Rezerve: Pantilimon, Maxim, Claudiu Ionescu, Kozak, Dede, Parks, Cisovski

Sâmbătă, de 1 mai, am fost la iarba verde. Iarba era pe un teren de 105X68 m, iar eu în tribună. Mă gândeam să înfulec nişte mititei, mai ales că păhărelul de ţuică, ăla care îţi face poftă de mâncare, mi-a fost oferit de crainicul stadionului. Acesta din urmă a anunţat că Steaua a pierdut la Alba Iulia, chestie care mi-a făcut poftă de cât mai multe goluri în poarta Oţelului.

Am comandat doi mititei pentru început, să nu fac excese pe o asemenea căldură, iar fotbaliştii mi i-au dat foarte repede, pentru că aveau vreo 5.000 de clienţi în tribune. Aşadar, Magera şi Cociş au făcut 2-0, motiv pentru mine să mă desfac la curea, să mă aşez pe un scaun violet de plastic şi, cu o scobitoare în gură, să fac calcule. De ce să nu recunosc, înfrângerea CFR-ului de vineri seară a dat aripi imaginaţiei mele şi am început să mă gândesc cum ar fi dacă am face cu cinci puncte mai m,ult decât ei în ultimele patru etape. Euforia venită în urma serviciului ireproşabil din primul sfert de oră mi-a mai trecut însă, mai ales după ce s-a întâmplat în repriza secundă.

După foarte mult timp, jucătorii au fost aplaudaţi când au intrat la vestiare în pauză. Probabil şi acest lucru i-a determinat să ia aceeaşi atitudine pe care am luat-o eu. N-am văzut nicio scobitoare şi nicio curea pe teren, dar după pauză a fost o junglă (şi nu mă refer doar la Nibombe, ba chiar îl admir, că a jucat semiaccidentat), o debandadă totală pe teren. Gălăţenii au marcat şi ei repede, prin Axente al nostru, după care au cam fost pe noi. Am încercat să mai comand nişte mititei, să mă liniştesc, dar Sabău nu mai avea carne (umblă vorba că aceasta ar fi principala lui problemă de când s-a apucat de antrenorat), iar jucătorii au rămas fără cărbuni. Până şi muştarul a ajuns la gălăţeni. Aşa, am tremurat aproape o repriză întreagă şi mi-a fost ruşine când Bourceanu i-a dat acea pasă de 70 de metri lui Taborda. Dar acum, la rece, pot spune că mi-aş dori încă patru victorii tremurate decât egaluri însoţite de nu ştiu câţi de „dacă”. Vine meciul cu Dinamo, chestie care mi se pare mai importantă decât calculele şi numărul de victorii consecutive. Locul doi, locul trei, care o fi, important e să îi mai batem şi la ei acasă, pentru că pe ultima victorie timişoreană externă cu miliţienii s-a cam pus praful.

Picnicu Gheară

Această cronică este un pamflet şi nu trebuie tratată nicicum, pentru că musteşte de sănătate

Bogdan Belea