Un topic despre Planeta Albastra...
Oameni noi, locuri noi, moduri de viata noi...pentru noi!

Pentru inceput, am gasit in Adevarul un articol foarte potrivit.


Viaţa ca o vacanţă
* Autor: Ana Jitarita * Data: 1 sep 2009

Laura şi Florian C. au ales să trăiască pe o plajă, departe de lumea dezlănţuită. Pentru cei doi tineri viaţa e, cum se spune, „în altă parte“. În Brazilia, într-un loc în care oamenii trăiesc simplu, în natură.

Laura (33 de ani) şi Florian C.(37 de ani) sunt doi români pentru care viaţa e mai mult decât muncă, şefi, stres şi credit la bancă. Împreună cu Sasha, băieţelul încă nenăscut al cuplului - Laura este însărcinată în luna a şaptea -, cei doi au plecat departe de lumea dezlănţuită, la aproape 9.500 de kilometri de Bucureşti, într-un „sat eco“ din sudul statului brazilian Bahia. Familia Câmpean a ajuns la Piracanga dintr-o întâmplare de două ori fericită.



La începutul anului, în ianuarie, Laura şi Florian au plecat în Norvegia, decişi să se dedice voluntariatului. „Am petrecut acolo patru luni, din ianuarie până în aprilie, ca studenţi la o şcoală de voluntari, unde ne «antrenam» pentru o misiune umanitară de şase luni în Africa. Şcoala ar fi durat până în noiembrie 2009, însă în martie am aflat că sunt însărcinată şi planurile noastre s-au schimbat radical.
Organizaţia care avea şcoala ne-a anunţat că nu-şi asumă responsabilitatea trimiterii noastre în Africa cu un nou-născut sau cu mine însărcinată în opt luni. Nici varianta de a-l avea pe Sasha în Norvegia nu ne surâdea - prea frig, şi ca vreme, şi în sufletele oamenilor. Aşa că am început să căutăm pe net eco-villages (aşezări mici, nişte sate ecologice, n.r.), în zone în care e mereu cald“, povesteşte Laura pentru „Adevărul“.
Acesta era unul dintre visurile lor comune - să trăieşti într-o ţară în care e mereu soare şi sunt peste 20 de grade cu plus. S-au pus pe scris e-mailuri către comunităţi din America de Sud, din Asia şi din sudul Europei (Portugalia şi Spania). Şi au primit o grămadă de răspunsuri.
„Cel care ne-a convins a fost mailul venit de la Piracanga, un „sat eco“ din statul Bahia, din nord-estul Braziliei - un mail cald şi deschis şi în care ni se spunea că avem aici condiţii şi să trăim, şi să nasc, şi să ne creştem copilul“, mai spune Laura.
Două luni mai târziu - după ce şi-au vândut motocicleta au plecat în Brazilia. „Vorbim despre o ţară în care n-am mai fost niciodată înainte, niciunul dintre noi. Şi nici portugheză nu ştiam! N-a fost deloc greu pentru noi, sinceră să fiu. A fost aşa cum trebuia să fie. Ne-am urmat inima, chiar dacă familiile noastre ne-au condus plângând şi sperând până în ultimul moment că o să ne răzgândim“, adaugă Laura.
Cei 4.000 de euro primiţi pe motor au fost toţi banii cu care au plecat. Din ei şi-au luat şi bilete de avion, şi diverse lucruri de care credeau că vor avea nevoie pentru drum şi pentru noua lor viaţă.
„Am plecat; am ajuns aproape 30 de ore mai târziu în Piracanga şi primul lucru, după ce ne-am lăsat în cameră cele 85 de kg de bagaje (din care acum folosim maximum 10), am mers să vedem oceanul şi plaja“, începe Laura povestea despre prima lor săptămână în Brazilia. „O săptămână de vacanţă, cum aveam să descoperim că sunt toate săptămânile aici: o viaţă frumoasă ca o vacanţă.“
„În Piracanga am ajuns căutând o comunitate de oameni care împărtăşesc aproximativ aceleaşi valori şi credinţe: fericirea din lucrurile simple, consum cât mai puţin, respect pentru tot ceea ce înseamnă fiinţă - fie ea om, plantă, animal, insectă sau piatră, respect faţă de Pământ şi de roadele lui“, explică Laura decizia familiei.
Plecând din ţară, au renunţat la multe lucruri, după cum remarcă acum Laura. Au renunţat la maşină - „pe care familia şi prietenii se chinuiesc să o vândă“, au renunţat la „munca de la 9.00 la 21.00 şi la mulţi bani încasaţi în fiecare lună“, au renunţat la restaurante şi cafenele, la televizor, ziare, stres, talk-show-uri, nervi, trafic, agitaţie, negativism, la „să moară capra vecinului“ etc. Ea a zis „pas“ rochiilor, pantofilor cu toc, machiajului.
Le lipsesc familiile. Prietenii. „Uneori, dealurile şi iarba verde de acasă, livezile şi brânza românească cu ceapă verde…“
Pe Laura, în foarte scurt timp mămică, nu o nelinişteşte depărtarea de civilizaţie. Piracanga, spune ea, e un loc pe malul Oceanului Atlantic, lângă un râu, străjuit din faţă de apă şi din celelalte patru părţi de junglă. La şase kilometri e un oraş eco-turistic, Itacare, „cunoscut foarte bine pentru surf şi pentru mâncarea delicioasă“, care are şi un spital. Oraşul Ilheus este la 80 de kilometri şi are aeroport, iar la câteva sute de kilometri este Salvador, capitala statului Bahia.
„În casa închiriată în care stăm avem frigider, maşină de spălat, aragaz, apă curentă caldă şi rece, curent electric de la panourile solare, internet, avem tot ce ne trebuie“, arată Laura.



Când îi va veni sorocul, va naşte natural, acasă, în apă, asistată de soţul ei, Florian, de o moaşă şi de una sau două prietene din sat.
„În octombrie o să vină aici aceeaşi moaşă cu care am învăţat acum două luni despre misterele naşterii naturale, ca să ne înveţe despre tratamentele naturiste cu plante, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Şi abia aştept să învăţ, mai ales că e un subiect care mă pasionează de multă vreme“, mai adaugă românca din Piracanga.
Laura şi Florian au ales o metodă tot mai des întâlnită de retragere din stresul cotidian, practică denumită downshifting. Cei doi nu au plecat din România de nevoie - aveau cariere în plină ascensiune, în cadrul unor corporaţii -, ci pentru că au vrut să-şi schimbe radical viaţa.
Şi-au dorit să trăiască într-un loc în care sarcina Laurei să decurgă departe de surse de stres şi de poluare, iar Sasha, copilul care se va naşte peste câteva luni, să aibă cât mai multă libertate.
„Aici e un loc perfect pentru copii, pot să alerge şi să se joace, şi să exploreze cât e ziua de lungă, stând afară în natură. Cât despre educaţie, suntem doi părinţi care cred în educaţia liberă, în care copilul este ajutat să descopere şi să experimenteze, nu să i se spună ce să facă şi cum să facă“, ne mai spune Laura.
Piracanga, locul pe care l-au ales Laura şi Florian, este unul foarte cosmopolit.
Proprietarii casei în care locuiesc ei, de exemplu, sunt francezi; prietenii lor cei mai apropiaţi sunt un cuplu format dintr-o australiancă şi un sud-african. Printre vecinii lor întâlneşti oameni din Brazilia, Portugalia, Spania, Germania, Elveţia, Anglia, Kenya, Norvegia etc.
Răsadurile pentru grădinărit au devenit specialitatea Laurei
„Vorbim cel mai mult engleza, învăţăm şi portugheza (limba oficială în Brazilia, n.r.); deja ştim să ne descurcăm cu expresiile şi cuvintele de bază şi înţelegem cam 80% din ce se vorbeşte în portugheză“, spune Laura.
Case fără garduri şi păsări colibri
Lucrul cu care se laudă cei doi români e casa lor fără gard. La fel ca toate celelalte din sat. De jur împrejurul casei e natura, cu tot ce are ea - copaci, plante, ierburi, cocotieri, ananaşi, păsări colibri, papagali, fluturi de toate felurile şi de toate culorile, şopârle mici şi mari, maro şi verzi cu albastru.
Casa în care stau Laura şi Florian are cinci camere, fiecare cu baie, o bucătărie foarte mare, deschisă, un loc în care se întâlnesc des cu prietenii. Cei doi au şi animale de casă: câinele Nestor, care aparţine satului, şi papagalul Trek. „Am avut pentru o perioadă şi un pui de găină, care dormea la noi în braţe şi mânca din farfurie, însă l-am dus la coteţul găinilor până la urmă.“
Mâncarea, de obicei, este gătită de ei. Alteori, merg la restaurantul din sat, care este 100% vegetarian.
Alternativă la marele oraş
Conform statutelor reţelelor internaţionale din care fac parte, ecosatele (ecovillage) sunt comunităţi sustenabile social, economic şi ecologic. Populaţia fiecăruia nu ar trebui să depăşească 150 de persoane, acesta fiind un număr maxim de persoane între care se pot dezvolta relaţii sociale optime, conform cercetărilor sociologice şi antropologice.
Membrii unui ecosat sunt uniţi prin valori comune ecologice, social-economice şi cultural-spirituale. Un ecosat este desori compus din oameni care au ales o alternativă pentru sistemele centralizate de furnizare de energie electrică, apă şi canalizare.
„În ecosatul de la Piracanga energia electrică vine, de exemplu, de la soare, prin panouri solare, fosele septice sunt săpate în pământ şi reciclate cu ajutorul bananierilor, apa se extrage şi ea direct din pământ şi se foloseşte cu grijă, toate produsele de spălat sunt 100% ecologice, tot gunoiul se separă şi se reciclează - din resturile de mâncare se fabrică compost. Învăţăm să ne producem singuri mâncarea - legume, fructe, facem pâine în casă şi căutăm să poluăm cât mai puţin, să consumăm cât mai puţin“, mai spune Laura.
Viaţa în Brazilia nu e chiar aşa de ieftină, mai ales dacă trăieşti încă din banii de pe o motocicletă. Laura şi Florian muncesc 3-4 ore pe zi în sat, la amenajarea grădinilor. „Aranjăm grădini de legume şi flori şi curăţăm terenurile de buruieni, termite şi copaci morţi. E o muncă pe care niciunul dintre noi doi nu a mai făcut-o înainte.
Noi am fost amândoi oameni de birou, top-manageri şi oameni de media. Şi descoperim că munca pământului ne dă amândurora satisfacţii pe care nu le-am întâlnit niciodată în şedinte, rapoarte şi mediaplanuri“, mai spune Laura.
De când i-a crescut burta, a început să lucreze şi ca educatoare pentru doi copii de 2 şi de 3 ani. „Fac cu ei un fel de grădiniţă, în care învaţă jucându-se. Banii pe care îi câştigăm ne asigură cazarea şi mâncarea în Piracanga.“
Gustul libertăţii
„Ideea de bază este că noi doi am terminat-o cu viaţa de dinainte“, crede Laura. Viaţa „de dinainte“ însemna pentru ei, ca pentru majoritatea românilor, muncă de 10 ore pe zi, trafic, nervi, oraş mare, beton, bombardament media etc.
„Ăsta e punctul de plecare. Bucuria de a-ţi trăi viaţa ca o vacanţă, de a nu te grăbi, de a respira, de a avea timp cu adevărat pentru tine, pentru cei dragi, pentru prieteni, pentru conversaţie, pentru privit în jur. Odată ce ai gustat din libertatea asta, nu te mai poţi întoarce în sistem. Nu ne mai dorim asta. Fericirea stă în lucruri simple“, ne scrie, cu convingere, Laura.
În Piracanga, Laura şi Florian şi-au dat seama că pentru a fi fericiţi nu au nevoie nici de zeci de perechi de blugi şi tricouri, nici de nu ştiu câte rochii şi pantofi, nici de ultima invenţie electrocasnică, nici de cea mai mare casă sau de cel mai nou model de maşină.

1 la mana , bine ca ala a trebuit sa renunte la motocicleta pentru ca aia are figuri ca e gravida si vrea la Brazilia ( tipic feminin)+ ca ea nu a pus nici un leu . iar daca sunt asa plin de bani si au asa o cariera intr-o multinationala ,pentru ce cacat a trebuit sa vanda motor de 4000eur si se 'chinuiesc' sa vanda masina femei. doar ei sunt plini de bani cum reiese din articol

2 la mana , am ras putin la a 2 a parte ingrosata. adica ei vor sa plece din civilizatie , sa nu mai auda de televizor ,cosum ,telefon ...etc , iar camera lor vine cu "frigider, maşină de spălat, aragaz, apă curentă caldă şi rece, curent electric de la panourile solare, internet, avem tot ce ne trebuie" dupa cum zice gagica.

revenim la ce am spus prima oara . Bietul sot a trebuit sa renunte la pasiunea lui pentru figurile ei ca ea vrea Brazilia

chicken

@ Roby cred ca le cam amesteci
- faptul ca au cariere de succes si sunt bine platiti nu inseamna ca au bani. asta s-a dovedit de f multe ca fiind adevarat.un caz clasic e boxerul ala - imi scapa numele -care desi a castigat bani de-i intorcea cu furca, acum cam bate vantul in buzunare pt ca pur si simplu a castigat mai putin decat consuma
- faptul ca s-au dus si au internet, ,masina de spalat,... nu e ceva ce contravine idealului acelui sat. Ideea e sa ai confortul dar respectand natura.
- si la faza ca ala s-o dus pt sotie...ai o gandire f infantila

eu sunt OK cu gandirea mea infantila , nu trebuie sa fug in Brazilia sa-mi gasesc linistea sau ca zice gagica

Ignorance is bliss!

VIDEO Un american executat în 2004 în Texas se dovedeşte a fi nevinovat!

Todd Williangham, un bărbat executat în anul 2004 în statul american Texas, se dovedeşte a fi nevinovat, la cinci ani de la aplicarea pedepsei capitale. Povestea sa nu are precedent.

Niciun stat nu a recunoscut oficial vreodată că a comis o asemenea greşeală. A dovedi nevinovăţia unui condamnat după moartea sa este un fapt extrem de rar în Statele Unite ale Americii, cu atât mai mult într-un stat în care aproximativ 50 de acuzaţi sunt executaţi anual, titrează AFP.

Todd Willingham a fost condamnat pentru că ar fi declanşat incendiul care a cuprins casa familiei, în care au murit cele trei fiice ale sale.

"Atâta timp cât sistemul nostru judiciar va comite greşeli de genul acesteia, nu putem continua să executăm oameni", afirmă Asociaţia Innocence Project, care a sesizat în 2006 Comisia de Etică din Texas în privinţa dosarului Willingham.

În timp ce nevinovăţia bărbatului trebuie să fie stabilită oficial de această comisie, cazul său arată "cea mai mare dilemă a statului nostru în privinţa aplicării pedepsei cu moartea: suntem pregătiţi sau nu să păstrăm acest sistem fiind conştienţi că persoane nevinovate vor fi declarate vinovate şi executate?", subliniază Rick Halperin, preşedintele unei asociaţii texane care militează împotriva aplicării pedepsei cu moartea.

În 1992, Todd Willingham era condamnat de un juriu pe baza unui raport al experţilor locali, care au mers la locul incidentului. 12 ani mai târziu este executat, susţinându-şi nevinovăţia.

Cazul lasă urme clare de erori judiciare: absenţa unei contraexpertize, martori care şi-au modificat mărturiile în favoarea acuzării, avocaţi incompetenţi numiţi din oficiu, expertul psihiatru care îl asocia cu "un socipat foarte periculos" fără să-l fi întâlnit vreodată faţă în faţă.

Într-un raport trimis Comisiei de Etică texane, în august, un specialist în incendii concluzionează, ca şi alţi doi specialişti în 2004 şi 2006, că a fost vorba despre un incendiu accidental. Toţi susţin că expertiza din vremea aceea "nu se bazează pe nimic altceva decât pe o serie de supoziţii personale, care nu au nicio legătură cu o investigare ştiinţifică a scenelor de incendiu".

Într-o decizie recentă, doi judecători ai Curţii Supreme au precizat că executarea unui cetăţean care şi-a dovedit nevinovăţia rămâne "valabilă" dacă acesta a beneficiat de "un proces just şi echitabil".
Sursa: Adevarul

Incredibil ...
Si mai incredibila poziti C.S... cum plm sa spui ca a vut parte de un proces just si echitabil, cand a fost ucis pe baza unor expertize UNICE facute de "specialisti" locali...

Lectia evreiasca: Israelul a initiat o vasta campanie impotriva asimilarii nationale si a casatoriilor mixte - http://www.frontpress.ro/?p=3958

Elev alb bătut cu bestialitate în autobuzul şcolii

http://www.libertatea.ro/stire/video-el ... 56355.html

1.000 de virgine danseaza goale in fata Regelui

An de an, la mijlocul lui septembrie, virginele zulu de pe tot cuprinsul Africii de Sud pornesc spre regele lor pentru a lua parte la traditionalul Dans al Trestiei.

Sute de fecioare africane fac calatoria spre resedinta regala, palatul KwaNyokeni din Nongoma, pentru a-l intalni pe regele Goodwill Zwelithini. Aici, fetele Zulu iau parte la un ritual foarte colorat si stravechi - Dansul Regal al Trestiei sau Umkhosi woMhlanga, asa cum mai este acesta cunoscut in limba Zulu.

Potrivit traditiei Zulu, numai fetele neprihanite au permisiunea de a dansa goale in fata regelui, pentru a se asigura puritatea ritualica a festivalului. Fecioarele, cunoscute sub numele de imbali, vin din toate colturile micutei tari Zulu si ale Africii de Sud, guvernul Zulu asigurandu-le transportul gratuit, cu autocare. Spectacolul atrage anual mii de turisti din toata lumea, curiosi sa le vada pe imbali dansand in costumele lor traditionale, cu coliere foarte complexe, sculptate manual, totemuri inchistate in mici scuturi si sanii dezgoliti.
Ceremonia are rolul de a le incuraja pe fete sa-si pastreze virginitatea pana cand ajung suficient de mature pentru a se marita. Cu mai putin de 100 de ani in urma, Dansul era insa si un bun prilej pentru regele zulu de a-si mai alege o nevasta dintre numeroasele virgine care participau la ceremonie.

Ca parte a ritualului, fetele poarta fiecare o trestie lunga care a fost taiata recent din albia unui rau. Aceste trestii sunt inmanate una cate una regelui, in vreme ce acesta le binecuvanteaza pe fete. Potrivit unei superstitii, daca trestia se rupe inainte de a ajunge in mana regelui, atunci fata a mintit cu privire la virginitatea ei

Procesiunea de fecioare este escortata de o printesa in varsta din familia regala, care le invata pe virgine cum sa se poarte in fata regelui. De asemenea, printesa are rolul de a le sfatui pe fete cum sa reactioneze atunci cand apare un petitor, cum sa-si aleaga sotul si cum sa se poarte cu barbatii lor dupa ce se vor marita.

Antropologii nu stiu cat de mult va mai dura aceasta traditie. In ultimii ani, Dansul Trestiei a fost inconjurat de controverse. Practica a fost denuntata de numeroase organizatii feministe ca fiind invechita si denigratoare pentru femei. De asemenea, din lipsa unei organizari eficiente, in fiecare an au loc incidente, de multe ori fetele fiind atacate sau violate. Din nefericire, la editia din acest an o fecioara a fost omorata si alte 11 au fost ranite, atunci cand in multimea sufocanta de fete s-a produs panica si invalmaseala.

http://www.descopera.ro/dnews/4919888-1 ... ta-regelui

In Romania nu s-ar aduna garantat 1000.

De adunat, s-ar aduna, da' sigur ar prefera să se joace cu păpuşile...

Ce sa mai vorbim de Ungaria...unde toate sunt actrite porno. In Germania probabil se aduna, la cat de urate si grase sunt nu le arde nimeni. Acolo un cuplu heterosexual ai impresia ca de fapt este unul homosexual.

Pai si cele de la gradinita?Le-ai uitat?

Majore dom'le.

Mai exista si fiinte normale pe lumea asta. Si in tara asta. Putine, dar exista. NU sunt toate femeile zdrente, asa cum ne place noua sa credem.

Şi nici toate zdrenţele... femei

Vorbesti aiurea.

ce se intimpla aici:

Ce sa mai vorbim de Ungaria...unde toate sunt actrite porno. In Germania probabil se aduna, la cat de urate si grase sunt nu le arde nimeni. Acolo un cuplu heterosexual ai impresia ca de fapt este unul homosexual.


E "amateur hour" cumva? Open Mic Night?

Oricum o intrebare de baraj pentru germanofilii lui uica:

Cine a finantat revolutia bolsevica, un eveniment care a f_______t directia Europei de Est?

H

Nu a finanţat nimeni revoluţia bolşevică. Nemţii l-au ajutat din interes pe Lenin la un moment dat, din raţiuni pur militare:

Delegaţia rusă care a negociat pacea de la Brest-Litovsk în 1918 a fost condusă de Lev Troţki. La scurtă vreme după începerea lor, negocierile au intrat în impas datorită pretenţiilor bolşevicilor de a obţine "pace fără anexări şi despăgubiri" — adică o înţelegere prin care succesorul Imperiului Rus nu plătea nici un ban şi nu ceda nici o palmă de pământ, rămânând practic un imperiu.
Condamnat de alţi bolşevici pentru depăşirea mandatului încredinţat şi pentru expunerea Rusiei bolşevice la pericolul invaziei, Troţki şi-a apărat cu hotărâre acţiunea, arătând că bolşevicii au acceptat tratativele de pace în speranţa ridicării la lupta revoluţuionară a muncitorimii din Europa Centrală în sprijinul tânărului stat proletar rus.
În martie bolşevicii au căzut de acord asupra unor condiţii de pace chiar mai dezavantajoase decât cele pe care le respinseseră înainte.
Tratatul, semnat între Rusia bolşevică pe de-o parte şi Imperiul German, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, (numite în mod colectiv Puterile Centrale), pe de altă parte, a marcat încetarea stării de beligeranţă în nişte condiţii neaşteptat de umilitoare, care au umbrit victoria bolşevicilor din Revoluţia din Octombrie 1917.
Noul guvern bolşevic (comunist) rus a renunţat integral la pretenţiile asupra Finlandei, asupra viitoarelor state baltice, (Estonia, Letonia şi Lituania), ca şi asupra Poloniei, Belarusului, a districtelor turceşti Erdehan şi Kars, şi asupra districtului georgian Batumi.
Cea mai mare parte a acestor teritorii au fost cedate Imperiului German, care intenţiona să le transforme de facto în parţi ale imperiului, prin impunerea unor regi sau duci dependenţi de Imperiu.

Prin urmare, partidul bolşevic a fost singurul dispus să semneze pentru cedarea acestor teritorii şi pentru retragerea Rusiei din război, lucru ce convenea de minune Germaniei. Orice alt guvern rusesc ar fi refuzat aşa ceva. Era normal ca nemţii să fie într-un fel de partea lui Lenin. În cazul în care Puterile Centrale ar fi învins, comunismul ar fi fost înăbuşit în faşă iar toţi liderii de opinie bolşevici ar fi fost lichidaţi, mai mult ca sigur. Să nu uităm ce soartă au avut în Germania Karl Liebknecht şi Rosa Luxemburg. În urma victoriei Antantei, Rusia sovietică şi-a revenit şi s-a consolidat, bolşevicii lichidându-şi la propriu toţi adversarii politici.
Ideea comunistă, întradevăr, a apărut în Germania, dar să nu uităm că Marx, Engels, Rosa Luxemburg, Adler, Bernstein, Kurt Eisner şi mulţi alţii nu au fost, totuşi, nemţi...