ebola a scris:
imi si imaginez o cronica ... "today, an epic clash has been turned into glorious history pages on the Foote Field"
... er sorry ...
hey ebola, finalmente o iconiţă cu steagul Canadei (şi da, am simţit înţepătura fină din drapelul yankeu
). minunat. uite încă una, la iconiţă mă refer:
. chiar mă gândeam dacă există aşa ceva (că numa’ peste stindardu’ a lu’ imperialiştii americani dai pe forum
). postarea ta a picat la ţanc. thanks, man
.
cât despre FC Edmonton, sincer nu-mi fac (foarte) mari iluzii (cum aş putea, într-un oraş în care pasiunea pentru hochei, fotbal american şi, parţial, baseball, tinde să sufoce dezvoltarea altor sporturi de echipă). ultima iniţiativă de genul ăsta datează din 2004 când un grup format din 19 investitori, cunoscuţi sub numele de
Edmonton Professional Soccer Ltd (
EPSL), au decis înfiinţarea clubului Edmonton Aviators (cu o echipă masculină şi una feminină). toate bune, toate frumoase. numai că, precum bine grăieşte zicala românească, socoteala de acasă nu se potriveşte cu aia
de la şi (luând în considerare că era vorba de un club exclusiv privat)
de pe piaţă. planul de afaceri al
EPSL-ului, bazat de la început pe câteva premise eronate, nu putea conduce
decât spre un eşec. istoria minusculă a clubului a fost aşadar, din start, ca să parafrazez un titlu binecunoscut, cronica unui faliment anunţat. mai întâi, „genialii” strategi ai
EPSL-ului au supraestimat apetitul iedmortonezilor pentru fotbal (soccer, that is). strict numeric vorbind, mnealor au mizat pe o medie de 11.000 de spectatori/meci (clubul a fost înscris direct în
A-League, cunoscută ulterior ca
United Soccer Leagues First Division şi care forma, alături de
North American Soccer League, Divizia B a continentului, chiar sub
Major League Soccer). să
speri că vei avea o audienţă cât mai mare e absolut normal; să-ţi construieşti bugetul pornind de la o cifră hazardată, complet nerealistă, intră deja în categoria gafelor manageriale de proporţii. în fine, de parcă n-ar fi fost destul, investitorii au hotărât ca echipele să îşi dispute meciurile de acasă pe
Commonwealth Stadium, cu o capacitate de 60.081 de locuri. şaizeci de mii!!! de locuri. şi totuşi porcua
? din pură megalomanie? din dorinţa de a atrage pe arenă un număr cât mai mare de spectatori, peste noapte dacă se poate, pe principiul că pofta vine mâncând? habar n-am
.
ceea ce ştiu, în schimb, este că
EPSL n-a luat în calcul trei factori cruciali: (i) chiria exorbitantă cerută de oraş, în a cărui proprietate se află stadionul. (ii) faptul că, datorită tradiţiei şi a masei net superioare de suporteri, echipa de fotbal american Edmonton Eskimos, multiplă campioană în
Canadian Football League, urma să aibă prioritate în ceea ce priveşte accesul la stadion. ţinând cont că ambele competiţii, de fotbal american respectiv soccer, se desfăsoară după sistemul late spring – late fall, nu-i de mirare că Aviators n-au reuşit să-şi programeze pentru weekend-uri decât
trei jocuri (din totalul celor 11 disputate acasă). vă puteţi închipui cu uşurinţă efectele devastatoare, din punct de vedere financiar, ale acestei decizii imprudente. (iii) disproporţia absolut grotescă dintre capacitatea arenei şi numărul maxim de spectatori care puteau fi prezenţi (chiar dacă estimarea iniţială ar fi fost confirmată de realitate). un spaţiu de o asemenea magnitudine aneantizează practic grupurile restrânse numeric (ştiu ce vorbesc, am fost acolo, la primul cuplaj de-al aviatorilor: fetele au bătut, băieţii au terminat la egalitate). te simţi ca şi cum ai fi fost zvârlit pe nemestecate în burta unui Leviatan de beton, complet desensibilizat. pur şi simplu te evapori, devii irelevant.
n-ai nevoie de un doctorat în business administration ca să te prinzi la iuţeală că o afacere ale cărei cheltuieli surclasează veniturile se va duce, repejor, repejor, acolo de unde a ieşit, în aia a mamei sale. ceea ce s-a şi întâmplat cu Edmonton Aviators. prin august 2004, după numai câteva luni de viaţă, dată la care clubul vindea în jur de 3000 de bilete pe meci, cei din
EPSL au spus STOP GAME!, retrăgându-şi automat sprijinul financiar. numai că
A-League n-a fost de acord cu desfiinţarea echipei în plin sezon aşa că a luat clubul în custodie temporară (!). probabil pentru protecţia contractelor pe care jucătorii le semnaseră cu clubul şi implicit cu liga. echipa şi-a schimbat numele în Edmonton F.C. (nicio legătură cu entitatea actuală), jucătorii ceva mai răsăriţi au fost vânduţi imediat şi s-a trecut la un buget de austeritate. de asemenea, ambele echipe au fost trimise să joace pe
Foote Field, un stadion mult mai adecvat pentru dimensiunile reale ale clubului şi suporterilor. la încheierea ediţiei de campionat, mai-marii ligii au strâns mâna bărbăteşte domnilor jucători şi au sărutat ceremonios mâinile dom’şoarelor fotbaliste, mulţumindu-le tuturor pentru colaborare. pe urmă, fiecare şi-a văzut de-ale sale. Edmonton Aviators/Edmonton FC a intrat astfel oficial în nefiinţă. în ceea ce-i priveşte, iubitorii de fotbal/soccer din Edmonton au fost forţaţi să-şi pună fain-frumos pofta-n cui. once again.
de aia spuneam în prima postare de pe topicul ăsta că investitorii de acum au procedat inteligent (dovadă că au înţeles lecţiile trecutului). lucrul cel mai important: nu s-au repezit, cu capul înainte şi ochii închişi, să joace numaidecât în
NASL. răgazul de un an pe care şi l-au acordat va favoriza, în ciuda costurilor inerente, o creştere naturală, organică, de lungă durată. meciurile amicale doboară nu doi ci chiar trei iepuri dintr-o singură lovitură. mai întâi contribuie la construcţia lotului, cristalizarea unei formule de echipă şi formarea unor relaţii de joc. apoi, aspect capital, ignorat cu inconştienţă de
EPSL, testează piaţa locală şi măsoară gradul de interes real pentru fotbal/soccer în rândurile publicului larg din Edmontonul anului 2010. nu în ultimul rând, le reînvie edmontonienilor cheful pentru acest sport sau converteşte la fotbalism noi adepţi. smart, eh?
n-am nici cea mai vagă idee dacă proiectul va fi sau nu de lungă durată. din punct de vedere economic, Edmontonul dispune cu siguranţă de forţa necesară supravieţuirii unui club de fotbal, chiar la nivel de
MLS. cine ştie, poate o ieşi ceva din toată chestia asta. totul se reduce, şi o spun cu cel mai sincer sentiment de regret, la cucerirea unor segmente cât mai însemnate de piaţă. ca, de altfel, în orice alt domeniu al lumii noastre materialisto-consumeriste. restul, ni se sugerează perfid, sunt doar basme de adormit copiii.
rezistenţa pare o nebunie în situaţia actuală
DAR NU-I NICIDECUM INUTILĂ.
